Secetă

AUTOPORTRET

de Ion Pribeagu

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra
Am păr în nas şi în urechi
Şi-aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpanzeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
De n-am nici muşchi, nici intestine
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul
Din loje, nu mă văd deloc
Şi în tramvai mă pierd cu totul.

Şi-aşa cum sunt de fleculeţ
Încât în palmă mă poţi ţine,
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o alură imbecilă.
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă.

N-am simpatii şi n-am dispreţ
Şi n-am nici maniere fine;
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Şi pe chelie, fire creţe
Şi am luat chiar premiu-ntâi
La un concurs de frumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ,
Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru-n baie, voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parc-aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ
Mă felicit şi-mi zic în mine:
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine, sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare,
De n-am la Academie jeţ
Şi n-am smaralde sau rubine,

Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

De Ziua Mea …

de Ion Pribeagu

De ziua mea, aş vrea să se reverse

Din cer apoteoze de rubine ;

Să curgă flori, parfumuri, cavatine

Şi dans de focuri albe şi diverse.

În casa mea, cu statui bizantine,

Să vie trubaduri de şcoli adverse,

Femei cu ochii plini de lumi perverse

Şi critici cu condeie sanguine.

De ziua mea, să ardă-n trei altare

Tămâie, bronz şi aur lucitor

Şi vin, să cânte-n cupe şi pahare …

Şi-apoi, răpit de-un vers nemuritor,

Aş mai dori ca-n ziua asta mare

Să nu-mi sosească nici un creditor !

Acelei care a plecat

de Ion Pribeagu

Când ai plecat, zâmbind, din casa noastra,

Din odaita plina de senin,

În graba, ai uitat o floare-n glastra

Si pijamaua ta de crèpe de chine.

Sarmana pijama cu flori bizare,

În care-ai râs atât, nici nu credea

Ca va veni o zi amara-n care

Ai sa ne uiti, pe mine si pe ea.

De-atunci, şedem în fiecare seară

În faţa sobei pline de cărbuni

Si depanăm povestea iar si iară,

Ca doi prieteni buni.

Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă,

O-mbrăţişez sub vraja din amurg,

Prin falduri îmi adorm privirea vagă

Şi-i mângai fiecare brandenburg.

Şi noaptea, prin apusuri cristaline,

Când dorul sparge-al lacrimilor dig,

O culc în pat alaturea de mine

Şi-o învelesc, ca să nu-i fie frig.

În ţara Mea...

de Ion Pribeagu

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,

Şi diamante,

Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…

Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,

Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,

Şi zarea-i diafană,

Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;

Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,

Principiu sau idee,

Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste

Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete

Că-n poveste,

Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,

În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea

Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte

Multe …

Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …

Dar cine să le-asculte,

Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,

Când guvernanţii-s de carton

Şi nepăsarea Rege ?

FOTOGRAFUL TĂU

vineri, 16 august 2013

Secetă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu